Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER), în colaborare cu SEEFF și FIATA. Mai mult decât o conferință, Congresul South Eastern Freight Forwarders Association (SEEFF) se unește…

Parlamentul European suspendă lucrările asupra legislației Turnberry pe fondul tensiunilor cu SUA privind Groenlanda și Danemarca

Parlamentul European a decis suspendarea procesului legislativ privind legislația Turnberry, parte a acordului comercial UE-SUA, ca reacție la amenințările repetate ale Statelor Unite la adresa Groenlandei și Danemarcei. Anunțul a fost făcut de Bernd Lange (S&D, Germania), președintele Comisiei pentru comerț internațional (INTA) și raportor permanent pentru relațiile comerciale cu SUA. „Lucrările vor rămâne suspendate…

Deserturi simple pentru Valentine’s Day – mai puțin zahăr, mai mult gust

Valentine’s Day nu trebuie să însemne deserturi complicate, supraîncărcate de zahăr sau ore petrecute în bucătărie. Din ce în ce mai mulți oameni aleg să marcheze această zi prin gesturi simple, autentice, care pun accent pe gust, pe timp petrecut împreună și pe mici momente de răsfăț. Iar deserturile pot urma exact aceeași direcție: mai…

depozituldeciocolata.ro

Filme noi de văzut în 2026: Comedia românească „În pielea mea” aduce vibe fresh în Cinema City din City Park Mall Constanța

O parte din echipa filmului „În pielea mea” vine la tine în oraș, pe 11 februarie, la Cinema City din City Park Mall Constanța, în cadrul turneului național de promovare care se desfășoară în perioada 3-18 februarie. Producția aduce în prim-plan patru cupluri surprinzătoare, interpretate de Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel…

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în județul Constanța, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part time), ci ceva mai realist: lucru suplimentar, câteva ore, pe weekend, pe sezon, pe azi, dacă se poate. Pe acest tip de nevoie a prins contur DeLucru.ro – o platformă care digitalizează munca ocazională și conectează rapid…

lucru Constanța, joburi Constanța, servicii Constanța, muncă rapidă Constanța, venit suplimentar Constanța, platforme joburi Constanța, meseriași Constanța, muncă în sezon Constanța, oportunități Constanța

Justiție made in România. CCR amâna din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților 

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, vineri, amânarea deliberărilor asupra sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) referitoare la noul proiect de reformă a pensiilor magistraților. Hotărârea va fi luată pe data de 11 februarie. Toți cei nouă judecători ai CCR au fost prezenți la ședință. Sesizarea vine în contextul în…

North Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului

Datele publicate de ANCPI confirmă faptul că piața imobiliară din România traversează o etapă de ajustare și maturizare, fără semnale de blocaj. În luna decembrie 2025, la nivel național au fost tranzacționate 56.203 imobile, cu peste 6.000 mai multe față de luna noiembrie, chiar dacă volumul rămâne sub nivelul aceleiași perioade din 2024. Bucureștiul a înregistrat 9.244 de tranzacții, menținându-și poziția…

Romsilva lansează un nou proces de selecție pentru funcția de director general

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a demarat oficial procedura de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de director general, la solicitarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Procesul a fost îmbunătățit pentru a garanta transparența, obiectivitatea și integritatea selecției, conform unui comunicat transmis de minister. Noua procedură include publicarea numelor…

Ziua Culturii Naționale – 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Instituțiile publice de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii organizează, pe 15 ianuarie 2026, un program extins de evenimente gratuite dedicate Zilei Culturii Naționale. Data are o puternică încărcătură simbolică, marcând nașterea lui Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet al literaturii române. Publicul este invitat să participe la o varietate de activități culturale în…

După investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România

După ce au derulat investiții de circa 200.000 de euro pe parcursul lui 2025, proprietarii Velonova Mirage încep noul an în forță, prin lansarea unei divizii responsabile de organizarea de evenimente, atât corporate, cât și private. Amplasat în zona centrală a Capitalei, respectiv pe Strada Constantin Mille, nr. 18, primul muzeu din România special dedicat iluziilor 3D…