Prima pagină » Ceremonii dedicate Zilei Independenței Naționale a României vor avea loc la Constanța

Ceremonii dedicate Zilei Independenței Naționale a României vor avea loc la Constanța

Ministerul Apărării Naționale, prin Comandamentul Flotei Constanța, organizează duminică, 10 mai 2026, de la ora 11:00, în Parcul de la Casa de Cultură din Constanța, manifestări dedicate Zilei Independenței Naționale a României.

Potrivit organizatorilor, programul va include ceremonii militare și momente solemne, printre care întâmpinarea oficialităților, salutul drapelului, serviciul religios, alocuțiuni, depuneri de coroane de flori și defilarea gărzii de onoare.

Autoritățile precizează că data de 10 Mai este legată de proclamarea independenței de stat a României și este marcată oficial ca Ziua Independenței Naționale a României în baza Legii nr. 189/2021.

Pentru desfășurarea manifestărilor va avea loc și o repetiție generală, programată vineri, 8 mai 2026, în același interval orar.

În contextul defilării gărzii de onoare, traficul rutier va fi restricționat temporar pe prima bandă de circulație între Aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, în data de 10 mai 2026, între orele 11:55 – 12:05. Restricții similare vor fi aplicate și în 8 mai 2026, în același interval orar, pentru repetiția generală.