Elevii Asociației „Informatică pentru Viitor” Constanța, coordonați de prof. Ramona Rădulescu, continuă să impresioneze prin rezultate remarcabile la competiții naționale și internaționale dedicate științei, tehnologiei și inovației.
🌙 Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025 – București – 26 septembrie 2025
Pe 26 septembrie 2025, peste 20 de elevi ai Asociației au participat la Noaptea Cercetătorilor Europeni, unul dintre cele mai mari evenimente de popularizare a științei din Europa.
Aceștia au organizat ateliere interactive de robotică și electronică, au prezentat roboți construiți de ei, au realizat puzzle-uri 3D și mini-roboți alături de vizitatori, și au demonstrat aplicarea tehnologiilor digitale în educația STEM.
Participanții au descoperit noțiuni de programare Arduino, circuite electrice, printare 3D și energie regenerabilă (eoliană și solară), într-un mediu creativ și educativ.
Succesul evenimentului confirmă pasiunea elevilor constănțeni pentru știință și inovație.
În 2026, Asociația își propune să organizeze ediții locale ale evenimentului la Constanța și Năvodari, pentru a aduce știința mai aproape de tinerii din regiune
💡 Digital Challenge Contest 2025 – “HealthConnect: One Health Agri & Digital Solutions” – 23 octombrie 2025
În cadrul competiției organizate de Asociația pentru Agricultură de Precizie, în parteneriat cu ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie, elevii coordonați de prof. Ramona Rădulescu au obținut rezultate deosebite:
🔹 Categoria Programare 14–16 ani
- Locul I – Platon Luca (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a) – Proiectul SmartOchard
- Locul II Perjoc Eduard (Liceul de Marină, clasa a IX-a) -Proiectul Safer
- Locul III Marin Alex (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a IX-a) -Proiectul Toothos
🔹 Categoria Programare 17–19 ani
- Locul I Gheorghică Istrate David (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a) – Proiectul InstaSight
- Locul II Asalos Vlad Andrei (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a)–Proiectul Pneumonia Detector
- Locul III Zama Adrian (Colegiul Național „Mihai Eminescu”, clasa a XII-a) – proiectul Symbio
🔹 Categoria 3D Modeling 14–16 ani:
- Locul I Manea Cezar(Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații clasa a IX a), -Proiectul Smart Green House
- Locul II Bucur Andrei (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a X-a) -Proiectul Futuristic Farm
- 17–19 ani: Locul I Gheorghică Istrate David (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a) – Proiectul Sana Cerberi
🔹 Categoria Aerospace
- 14–16 ani: Bucur Andrei(Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a X-a) Proiectul DroneSim
- 17–19 ani: Locul I Gheorghică Istrate David (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a) – Proiectul FlightSim
,Locul III Beu Robert (Colegiul Național „Mihai Eminescu”, clasa a XII-a) -Proiectul EuPilot Sim


🤖 NextLab 2025 – Concursul Național de Robotică (ASE București)
1 noiembrie 2025
Elevii asociației au participat la NextLab 2025, una dintre cele mai importante competiții de robotică din România, obținând următoarele rezultate:
- 🥇 Locul I – Cătălin Iordache (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, clasa a X-a) – categoria „Robotică sustenabilă și verde 12-16 ani”
- 🥉 Locul III – Platon Luca (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, clasa a XI-a) – categoria „Robotică sustenabilă și verde 12-16 ani”
- 🏅 Mențiune – Mihnea Otvos (Liceul Teoretic „Decebal” Constanța,clasa a V a) – Line Follower Advanced, 8–12 ani





🔬 RoSEF 2025 – Concurs Național de Știință și Inginerie (Suceava)
1 noiembrie 2025
În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2025, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, elevii” au obținut Premiul I, calificându-se astfel la etapa internațională ISEF (International Science and Engineering Fair).
- 🥇 Gheorghică Istrate David (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, clasa a XI-a)
- 🥇 Beu Mihai Robert și Zama Robert Adrian (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, clasa a XII-a)
Proiectele s-au remarcat prin rigurozitate științifică, interdisciplinaritate și originalitate, aducând prestigiu comunității academice constănțene.
