Prima pagină » Fostul șef al Biroului Vamal Constanța Sud, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de luare de mită

Fostul șef al Biroului Vamal Constanța Sud, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de luare de mită

Tribunalul București a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Lică Octavian Parfenie, fost șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, acuzat de luare de mită în formă continuată. În același dosar, instanța a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Christian Gudu, fost adjunct al instituției, și a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

Lică Octavian Parfenie este acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, fiind reținute șase acte materiale.

Anchetatorii susțin că, la data de 24 noiembrie 2025, acesta ar fi pretins, prin intermediul unei alte persoane, de la administratorul unei societăți comerciale care desfășura activități în Portul Constanța, sume cuprinse între 100 și 350 de euro pentru fiecare container importat.

Banii ar fi fost solicitați în schimbul promisiunii că formalitățile vamale aferente importurilor de mărfuri transportate în respectivele containere se vor desfășura cu prioritate și fără dificultăți.

În perioada decembrie 2025 – martie 2026, Parfenie ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane, indicată drept colaborator în cauză, suma totală de 15.100 de euro pentru facilitarea acestor proceduri.

În două dintre situații, Lică Octavian Parfenie ar fi fost sprijinit de Christian Gudu, fost adjunct al șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.