Nouă persoane au murit și alte 31 au fost rănite vineri seara într-o explozie produsă într-un post de poliție din Nowgam, în regiunea indiană Kashmir. Deflagrația s-a produs în timpul examinării unor explozivi confiscați la începutul săptămânii într-o suburbie a capitalei New Delhi, informează AFP.
Potrivit declarațiilor directorului regional al poliției, Nalin Prabhat, explozivii fuseseră ridicați luni în urma unei percheziții, desfășurate cu doar câteva ore înainte de o altă explozie calificată de autorități drept „incident terorist”, în urma căreia 12 persoane au murit la New Delhi.
„Din nefericire, în timpul acestei examinări, vineri, în jurul orei 23:20, s-a produs o explozie accidentală. Orice altă speculație asupra cauzei acestui accident este inutilă”, a declarat oficialul poliției.
Presa din India relatează că o grupare cunoscută sub numele de Frontul Antifascist al Poporului (PAFF), considerată apropiată de organizația militantă Jaish-e-Mohammed (JeM), ar fi revendicat responsabilitatea pentru explozie. JeM, cu baze în Pakistan și afiliată mișcărilor jihadiste, a fost acuzată în trecut de mai multe atacuri grave, inclusiv atacul din 2001 asupra Parlamentului indian și atentatul sinucigaș din 2019 asupra unui convoi militar la Pulwama, soldat cu 40 de morți.
Autoritățile indiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei din Kashmir.
